Proiecția Fericirii

Scena 1

Sunt în mall, îmi aștept soția care încearcă niște haine la cabina de probă. E puțină lume în magazin, e zi lucrătoare, la prânz.

O  conversație din apropiere îmi atrage atenția.

“Știi că în IT, ca să primești mărire de salariu, trebuie să îți schimbi compania”

Fraza mi-a captat auzul, și apoi, scrollînd prefăcut pe telefon ascult atent discuția.

Doamna care conduce, pe un ton sigur și mulțumit, povestește depre băiatul ei care a ajuns să lucreze la o companie software din SUA. După alte detalii, își întreabă partenera de discuție dacă a fost in SUA. I se răspunde că da, o singură dată, și nu a fost prea impresionată de ce a văzut. Prețurile sunt mai mari ca în Germania și locurile pe unde a fost nu au fost prea speciale.

Mama programatorului replică rapid, încercând parcă să apere imaginea imaculata a Americii: Dragă nu fi egoistă, uite, eu, anul trecut am vizitat America, și am avut o experiență memorabilă. Fiul meu a închiriat o mașină și am pornit din Las Vegas, parcurgând toata California, am văzut X, Y si Z, totul a fost extraordinar. Și la anul o să mergem într-o croaziera pe ocean. Bineînțeles că o să îmi plătesc eu partea, că nu vreu sa îi fiu o povară, dar oricum nu e o problemă pentru ca el câștigă foarte bine la firma din California.

Doamna avea talent la povestit așa că m-am simțit proiectat și eu în povestea californiană. Tatăl meu e prea bătrân să îmi imaginez că îl mai iau la o vacanța prin marele canion, dar parcă imaginea cu mine alături de fiul meu (bineînțeles realizat) la volanul unei decapotabile pe muchia oceanului nu imi displace.

Scena 2

Tot in mall, așteptând mâncarea, scrollez neprefăcut de data asta feedul de LinkedIn. Un tânăr extaziat că poate lucra de pe plajă își postează dovada că mediul de lucru a evoluat asemeni omului din târâtoarele fără minte. Fericirea i se poate citi pe pielea răsfățată cald de soarele atotpătrunzător care acum atinge mai profund ființa lui – rezonând parca electrostatic cu pixelii obedienți expuși si ei universului. Munca în aceste condiții parcă prinde o anvergura cosmică.

Problema

Marele tort (the big cake) al modernității, consumat fără limite, depune strat după strat de superficialitate pe arterele conștiinței umane.

Nu mai gandim lucrurile profund, până la capăt. Ne înfruptăm din desert uitând că adevarata putere o dă hrana crescută cu sacrificii în timp.

Analizele interioare le înlocuim cu proiecții superficiale și false. 

Profesionistul modernității nu mai e acel om dedicat care luptă cu dinții să învețe profesia, ci e reprezentat de poza colegului de pe LinkedIn. Relaxare la soare, mai dăm un click aici unul dincolo. Ne simțim bine, salariul curge, viața e bună. Thank You societate că ți-ai deschis în sfârșit ochii și ai înțeles ce e important. Zeul Freudian și-a îndreptat privirea și spre muncă, ne-a eliberat de constrângerile inutile impuse de niște refulați. Eliberare! Să nu ne mai spună nimeni de unde, când și cum să lucrăm. 

Și angajatorul, deși el pune banul, el are pielea în joc, să își vadă de treabă, să facă ce știe mai bine, să dea banul. Hashtag nu-lucrez-pentru-companii-care-nu-acceptă-lucrul-remote. De ce să nu facem lucrul remote un drept fundamental al omului?

Morala

Și totuși, realitatea e alta, și oricâte proiecții am posta noi pe social media, la final viața validează realitatea. 

Realitatea e ceea ce rămâne în urma noastră pe unde am trecut. Valoarea și calitatea nu sunt termeni relativi pe care putem să îi definim fiecare cum ne place. Dacă trebuie să repornesc calculatorul de 2 ori pe zi să îmi pot face treaba, dacă eroarea pe care o vad pe ecran e neinteligibilă, daca rămân cu clanța de la ușa în mână, dacă ies de la service și mașina îmi face probleme din nou, dacă mâncarea servită e rece și nu are gust bun, atunci cineva nu și-a făcut treaba bine.

Final

Scriu acest articol dintr-o gură de rai. Soarele se duce fără să îl simt la culcare, vârful de unghie al lunii străpunge pătura albastră și apare peste pomi, talăngile oilor imi pendulează ușor auzul, fără să le simt mirosul neplăcut, sunt departe. Greierii își repetă piesa din stagiunea de vară. Mirosul verde umed al pădurii îmi amintește de copilărie.